Arhitectura si urbanism in Romania

Perioada interbelica a insemnat apogeul acestui oras, cand efervescenta creatoare a arhitectilor s-a pliat perfect peste dorintele de epatare a unei clase de mijloc prospere si relativ inalt instruite. Stilurile neo-clasice, Neo-Romanesc, Art Deco sau Modernist au adus fiecare dintre ele modalitati noi de interpretare a registrului grafic, infrumusetand dupa priceperea arhitectului si puterea baneasca a clientului noile case bucurestene. Daca stilurile clasicizante isi trageau seva din decoratiunile de sorginte antica, iar cel Neo-Romanesc se inspira puternic de pe urma bisericilor valahe tarzii, stilul Art Deco era unul foarte eclectic in exprimare. Aici intalnim de la motive industriale pana la unele psihedelice si de la unele de sorginte vegetala, luxuriant redata in broderii din piatra si mortar aplicat, pana la unele ce sunt importate din traditiile romanesti. Astfel, spre apropierea anilor 1940, stilurile Neo-Romanesc si Art Deco de sorginte romaneasca (diferit in exprimare de cel occidental, asa cum am pomenit in articolul O casa in stil Art Deco striga dupa ajutor), ajung sa se metiseze, rezultand uneori creatii foarte interesante.

Motivul cocosului este mai putin folosit in cadrul registrului decorativ al caselor capitalei, stilul Neo-Romanesc uzitand cu precadere imaginea gradinii raiului, unde pauni se infrupta dintr-un vrej de vita de vie, reprezentari vegetale a acestei gradini sau motive ale artei taranesti, precum jocuri geometrice, capriori in a carei decoratie se regasesc capete de cal sau reprezentari ale vietii pastorale. Dintre toate acestea, cel mai adesea casele concepute intr-un stil Art Deco metisat cu Neo-Romanesc au preluat imaginea paunului din gradina Domnului sau chiar a ferestrelor in arc frant de factura orientala. Cu atat mai rar este acest panou pentru stilul mai sus amintit, caci este o raritare si pentru cel Neo-Romanesc, puternic influentat de traditiile bisericesti si cu radacini in modul in care mesterii populari obisnuiau sa ridice casele.

Imi place in mod deosebit acest panou, caci este realizat foarte stilizat, aratandu-ne un cocos foarte impetuos, ce se umfla in pene si canta cu toata puterea pentru a vesti ziua ce soseste. Casa imprumuta, de asemenea, alt element al stilului popular si Neo-Romanesc, anume stalpii de sustinere ai balconului, realizati in aceeasi maniera ca si cei ai vechilor case negustoresti, doar ca sunt din zidarie. Regretul meu se indreapta spre faptul ca aceasta casa construita la sfarsitul anilor 1930, poate chiar inceputul anilor 1940, nu este ingrijita si nici pusa in valoare, neavand parte de o perspectiva prea buna din strada. Din aceasta fotografie, nu puteau lipsi, bineinteles, in niciun fel cablurile atarnate peste tot unde se poate si atat de iubite de actualii bucuresteni.

In mitologia populara din Romania, credintele legate de cocos dateaza chiar din vremuri precrestine, ajungand apoi sa se suprapuna peste credinta propovaduita de Hristos. Cocosul nu este numai ceasul destaptator al taranilor din poeziile idilice ale autorilor curentului samanatorist, ci are chiar puteri magice atunci cad coloritul penelor sale este preponderent negru. Se spune ca aceasta pasare are harul de a auzi cuvantul Domnului si toaca batuta de Sf. Petru la portile Raiului, astfel incat el se simte dator sa alunge noapte si spriritele sale prin cantecul sau. Taranii mai credeau de asemenea ca un cocos poate veghea drumul mortului spre lumea cealalata, de aceea la inmormantare, inainte de a se cobora cosciugul in groapa, pe sub acesta se trecea pasarea aceasta. Cu Sf. Ilie are o relatie deosebita, alaturi de paparude doar un cocos poate cere cu sorti de izbanda ploaia mult asteptata, astfel ca daca in toiul unei zile caniculare se aud cocosii cantand la amiaza toti deodata, se zice ca acestia il roaga pe Sfant pentru ploaie.

In tara noastra, zona in care aceste traditii s-au pastrat cel mai bine este zona de nord a Olteniei, cu celebra localitate Horezu. Aici unii mesteri olari lucreaza si inca picteaza traditional oalele, strachinile si celelealte vase de gatit sau decorative cu picturi in culori vesele ale acestui mesager al zilei, dar si cu arborele vietii, sarpele casei (posibil o reminiscenta a credintelor anticilor romani, ce-si pictau in casa serpi aducatori de noroc) sau motivul pestelui. Alti mesteri, insa, fac aceste vase la presa, din lut de calitate slaba, caci turistul grabit nu stie sau nu are chef sa se documenteze cu adevarat, ci tot ceea ce-l intereseaza este ca din goana masinii, sa opreasca 5 minute si sa cumpere un asemenea vas, apoi continuand drumul spre Transfagarasan sau spre Bucuresti.

Credintele in puterile cocosului si venerarea acestuia prin pictarea sa pe vasele de gatit nu este numai un simbol romanesc, ci lucrul acesta se poate intalni si-n anumite zone din Italia, Franta sau Serbia.