George Magheru a fost un nepot al celebrului general pasoptist Gheorge Magheru, fiul colonelului Romulus Magheru si al Anei, fiica lui Ion Ghica. Nu s-a ridicat la nivelul celebritatii stramosilor sai, alegand cariera medicala si pe cea de poet, in detrimentul celei militare.
Nascut in data de 17 Decembrie 1892, la Craiova, in casa unchiului sau Haralambie, ramane orfan de la o varsta frageda, trecand astfel in grija rudelor din partea mamei, la mosia lui Ghica de la Ghergani, in actualul judet Dambovita. Aici primeste o educatie temeinica, descoperindu-i-se talentul deosebit pentru muzica si poezie. Mai tarziu, la 1899, se muta la Bucuresti, unde primeste invatatura la Scoala Sfantul Gheorghe, iar apoi la Liceul Gheorghe Lazar (terminandu-l la 1911).
 |
| George Magheru la masa de lucru (1910) |
Opteaza, totusi, sa studieze medicina la Facultatea de Medicina din Bucuresti, pe care o termina abia in anul 1920 din cauza participarii sale pe front, intre 1916 si 1918, ca medic militar. Aici se imbolnaveste grav de febra recurenta si apoi o forma grava de tifos exantematic. Cu toate ca nimeni nu ii mai dadea scapare, reuseste sa fie tratat cu succes in spitalele din Roman si Dorohoi. Cu toate acestea, starea sa de sanatate nu o sa revina niciodata pe deplin la normal, ramanand cu sechele permanente.
Intre 1922 si 1925 se retrage la Sinaia, urmand indelungate tratamente. Dupa anul 1925 se angajeaza ca cercetator la Institutul de Seruri si Vaccinuri, condus de Ioan Catacuzino, unde va lucra pana la sfarsitul vietii, cu unele intreruperi cauzate de sanatatea subreda.
Prieten cu Tudor Arghezi, debuteaza in anul 1929 cu versuri in revista Adevarul Literar si Artistic. Scrie piese de teatrul (Tudor Ardeleanu - 1926, O legenda - 1927, Piele de cerb - 1937 sau Egoistul - 1939), dar si versuri (Capricii - 1929, Poezii antipoetice - 1933, Coarde vechi si noi - 1936 sau Divina re-creatiune - 1944).
 |
| Casa George Magheru - anii 1930 |
La intersectia Bulevardului Regina Maria cu Strada Justitiei, isi ridica in anul 1920 o casa in stil neo-romanesc, de maniera sobra, putin decorata, unde a locuit pana la moarte, in anul 1952. Elementele de decor ce ies in evidenta sunt cele 3 fleuroane reprezentand stilizat buzdugane, un motiv recurent al stilului neo-romanesc, decoratia de mortar in arc frant a golurilor ferestrelor, coloanele scurte si groase ale pridvorului, element imprumutat din arhitectura bizantina si braul superior din mortar aplicat, in forma de vita de vie si pictat in culori neutre.
Registrul fatadei principale este dominat de scara de acces, dar mai ales de turnul de cula incorporat casei, cele doua balcoane de la etaj avand o tratare foarte sobra, cu consola din piatra. Fatada laterala, cea de pe Strada Justitie, este aproape lisa, doar arcadele amintite si jardinierele din lemn in stil neo-romanesc animand-o.
Din pacate replicarea pozei cu fatada principala este imposibila astazi, din cauza vegetatiei netoaletata. Pe locul casei vecine din dreapta se afla candva biserica Sf. Nicolae Vladica, demolata spre a se construi 30 de metri mai jos biserica
Sfantul Nicolae Vladica din Prund.
