26 Apr 2013
Ne-am obisnuit sa auzim mereu despre Bucuresti ca este o capitala murdara, neingrijita de autoritati si slutita de proprii sai locuitori, dar nu se spune nimic despre faptul ca este, in acelasi timp, si o capitala necunoscuta chiar pentru cei care o locuiesc. Marea majoritate a bucurestenilor sunt alogeni ajunsi aici de prin toate colturile tarii. In fapt, foarte putini sunt nativi acestui loc, iar dintre acestia, la randul lor, marea majoritate sunt bucuresteni de una sau doua generatii. Nu este de mirare ca orasul ramane necunoscut, cu o istorie ignorata si franta zi de zi sub lamele buldozelor, a invaziei de termopane ca semn al avutiei pentru ca locuitorii acesteui oras nu se simt legati sufleteste de el, nu-l iubesc si nu-l apara.
Valurile masive de muncitori de origine rurala din anii 1960-1980 au adus nu numai un spor demografic semnificativ, dar si o generalizare a mahalalelor. Daca mahalalele (in acceptiunea initiala a termenului desemna o zona aflata intre oras si sat, cu o slaba dezvoltare urbana haotica si lipsa dotarilor sanitare) au fost in general eradicate in aceasta perioada, mahalaua morala a inflorit. Oameni care nu erau nici tarani, nici oraseni, care mimau stangaci comportamente urbane, dar aveau preocupari si credinte intepenite in mentalitatile satului, populeaza aceasta metropola europeana. Astfel s-a ajuns la formula satirica a satelor suprapuse, in care fiecare etaj reprezenta cate un sat. Toate acestea, dar si lipsa interesului autoritatilor comuniste pentru pastrarea identitatii si a istoriei Bucurestiului, au dus la pierderea unei parti insemnate din fondul vechi de case. Desigur, nu orice casa veche merita sa fie pastrata, dar s-au distrus iremediabil locuri ce tin atat de spiritualitatea romaneasca, cat si de istoria urbana, cladiri cu o deosebita valoare arhitecturala.
Perioada post 1990 a adus cu sine si o anume segregare sociala si o inflorire a mahalalelor, in sensul lor moral, de populatie lipsita de cultura, simt civic si interes pentru spatiul public. Daca inainte de 1989 locuintele se atribuiau de catre angajator (statul roman), astfel incat intr-un bloc de la marginea orasului puteau trai impreuna un tovaras director de liceu, un maturator de strada, un ofiter de militie, un medic, un tractorist si un strungar, in anii democratiei originale s-a dat tonul unui soi de elitism al spatiului locativ. Cei cu stare au cautat sa se mute in noile cartiere aparute, separandu-se astfel de restul populatiei. Ambele categorii, insa, au un lucru in comun: trateaza spatiul public cu indiferenta. Bogatii isi inalta garduri inalte si masive in jurul noilor vile, semn de teama , dar si de o opulenta care se doreste a fi noatata, iar ceilalti stalcesc fatadele cladirilor cu tot felul de improvizatii.
In lumina acestor lucruri putem vedea ca s-a nascut un fel pagubos de a gandi, in care istoria si valorile acestui oras nu conteaza, ci se topesc in noianul de griji cotidiene. Cei care profita de aceasta stare de fapt sunt rechinii imobiliari si autoritatile corupte, care rup in fiecare zi dintr-un oras ce ar putea avea un farmec deosebit.
Cati nu cunosc intersectia strazilor Vacaresti, Oltenitei si Berceni, locul numit Piata Sudului. Aici se afla un mall foarte cautat, poate cel mai important din sudul capitalei. Acest loc este vizitat zi de zi de mii de oameni. Extrem de putini sunt aceia care ajunsi in capatul culoarului de la parter, avand in stanga un oficiu bancar si in dreapta un magazin de jucarii, stiu ca sub picioarele lor s-a aflat candva altarul bisericii a ceea ce a fost poate cea mai mare si stralucita manastire ortodoxa din Europa rasariteana.
Cati dintre bucurestenii petrecareti, mai ales tineriii studenti, nu trec zilnic prin intersectia dintre strazile Selari si Halelor, in zona denumita generic "centrul vechi" sau "Lipscani". Putini sunt cei care stiu ca pe locul caramizilor ce se inalta din pavaj, unde primaria capitalei desi se lauda ca a refacut zona ca una demna de a concura Viena nu a pus nici-o tablita informativa, unde vara terasa din apropiere foloseste locul sa serveasca bere rece trecatorilor infierbantati, s-a aflat pana in anii 1930 Hanul Verde, unul dintre locurile emblematice a ceea ce era atunci un centru comercial si bancar, nu unul al bodegilor cu ifose, desi de la etaj se desprind bucati enorme de tencuiala sau caramizi.
De asemenea, cati dintre locuitorii capitalei, stiu ca in zona nou-botezatului Pasaj Latin, fost Lipscani, se gasesc ascunse prin pamant ruine ale unei fortarete din vremea lui Mircea cel Batran, a unor cuptoare metalurgice si a unei bisericute din secolul al XIV-lea ori urme ale incendierii Bucurestiului de catre trupele lui Sinan Pasa?
Intrebarea de final este: cati dintre bucuresteni cunosc istoria acestui oras, dar, mai ales, cati sunt dispusi sa o afle si astfel sa iti priveasca capitala cu afectiune?
