Arhitectura si urbanism in Romania

Exista doua moduri prin care putem privi orice obiect facut de mana omului: apreciind utilitatea acestuia sau contempland frumusetea sa. De cele mai multe ori obiectele sunt un compromis acceptabil intre folositor si incantator, echilibru acestor doua elemente contrarii fiind in ochii privitorului.

Cum putem aprecia un pasaj care subtraverseaza un bulevard foarte circulat al Capitalei? Este el un simplu coridor de trecere ori un spatiu public? Si daca este util, poate fi si frumos? Sau este frumos prin utilitate? Teoretizand una dintre ideile dragi antropologilor, pasajul este un loc de trecere, dar nu ne referim la actul mecanic al mersului, ci la relationalizarea aproape mitologica cu un spatiu inconjurator clar delimitat. Intreband un urbanist, mai ales pe cei din generatia imediat urmatoare WW2, acest culoar de trecere este precum o artera intr-un sistem circulator, asigurand fluenta. Orisicum am privi, el a fost creat intr-u folosul orasului, asigurandu-i coerenta acolo unde autostrazile urbane au despicat cartiere, alienand stanga de dreapta unor zone. Se putea, totusi, face acest pasaj si pentru folosul oamenilor? Nu al orasului in multimea sa de puhoaie de indivizi, ci pentru alinarea lor spirituala?

Dupa vreo 40 de ani de existenta, fostul Pasaj Lipscani, actual Latin, a fost redefinit ca un spatiu public cu mesaj cultural, renuntandu-se la strictetea functionalismului modernismului temperat de la sfarsitul anilor 1960.

Spatiul public este o oglinda indeajuns de fidela a situatiei unui oras si a unei societati. Spatiul public are atat o reprezentare materiala (strazi, parcuri, piete etc), cat si o intrupare sociala, prin interactiunea invidizilor ce-l populeaza si prin modul in care populatia percepe, exploreaza si experimenteaza orasul. Spatiul public este, in consecinta, un act de experimentare si de exprimare in tiparele urbane a orasului de catre cei care-l alcatuiesc.

Orice urbanist lucreza cu 4 parametri de baza in vederea ameliorarii unei aglomeratii urbane: locuit, lucru, comert si timp liber, fiecare dintre ei reprezentand in sine un micro-univers. Un urbanist sau un arhitect responsabil de sistematizarea/punerea in practica a unuia dintre cei 4 parametri este deopotriva demiurg, cat si un veritabil antropolog al vietii urbane, deciziile sale influentand apoi cum cursul vietii cotidiene a locuitorilor.

Aruncandu-ne privirea, fie si-n treacat, asupra felului cum a fost folosit spatiul public in Romania postbelica, observam limpede ca spatiul public a fost unul rigid, impus de puterea politica nu in baza unori teorii academice, ci in numele unei utopii a fericirii comune. Dupa 1990, spatiul public bucurestean a devenit un fel de sat fara caini, un loc al nimanui, intrand in categoria spatiilor publice nealocate social, nu urbanistic (piete agresate arhitectural prin implanturi deja atinse de carie, functionalitati ambigue, mobilier stradal nefunctional sau de proasta calitate si de o prea mare diversitate), astfel incat asistam azi la migrarea spatiului urban din strada, din piata, din parc in maruntaiele acelor hale atomizatoare numite generic mall-uri.

Un oras este alcatuit nu numai din zone compacte de cladiri simetrice, cu aliniament la strada si in mare acelasi regim de inaltime, ci si din spatiile dintre ele. Pasajul Latin corespunde acestei nevoi de destructurare impusa, rupand tesutul urban dens construit de pe Lipscani si purtand apoi pasii spre gradina Bisericii Sf. Gheorghe, timpul petrecut in lungul sau fiind acum arc peste timp intre vremurile dacilor si romanilor, iar apoi ale statelor medievale romanesti. In fapt chiar Pasajul in sine este un sirag simbolic intre Lupoaica din Piata Roma si Piata Decebal, de pe partea opusa. Spatiul astfel create este unul cultural, raspunzand nevoii vietii urbane de exploare si distractie. Liantul il reprezinta reproducerile scenelor de pe Columna lui Traian, ca element constituent al noului sau mesaj: mitul eroilor fondatori, transpus in imagini palpabile.

Un rol aparte in succesul acestui construct teoretic infatisat mai sus o reprezinta planificarea urbana facuta de catre autoritatile orasului, mai ales ca ne aflam intr-o societate care a asezat urbanismul la picioare investitorului privat, uitand cu desavarsire de locuitorul simplu al orasului, ultima persoana capabila sa influenteze dezvoltarea orasului in care traieste. Astfel, Puterea isi exercita prin rolul de proiectand-comanditar si pe cel de diriguitor al directiilor de urmat in arhitectura si-n planificarea urbana.