Posted by : MARIVS IMPERATOR 7 Aug 2012

Strada Viitorului din Bucuresti, ce leaga Soseaua Stefan cel Mare de Piata Gemeni, este una dintre putinele care nu si-a schimbat numele de mai bine de peste un secol si de-a lungul careia se gasesc o multime de case vechi, frumoase, dar degradate. In data de 6 Noiembrie 2010, bucurandu-ma de o zi calda de toamna, am trecut pe aceasta strada, facand o serie de poze acestor case, unde am revenit de curand pentru un alt set de poze. Asa cum mi-am inchipuit, majoritatea caselor se afla in aceeasi stare de paragina, unele au fost demolate, dar am avut si surpriza unora renovate.
6 Noiembrie 2010
6 August 2012
6 Noiembrie 2010
6 August 2012

Ma bucura sa vad renovata o cladire tipica anilor 1930, dar nu toate-s bune in pozele de mai sus. Imi place culoarea aleasa pentru tencuiala, faptul ca s-au pastrat tamplaria ferestrelor, ornamentele originale ale balcoanelor si cele doua catarge tipice pentru Art Deco, dar contest simplificarea fatadei prin inlaturarea ornamentelor zidurilor si imi displace prezenta aparatelor de aer conditionat lasate la vedere (se puteau ascunde privirii, asezandu-le pe planseul balcoanelor). Sper ca o renovare ulterioara sa refaca ornamentatia distrusa!
6 Noiembrie 2010
In imaginea de mai sus vedem o casa de colt, construita in jurul anului 1900, simplificata si degradata. Si aceasta a trecut printr-o primenire, astfel incat la data de 6 August 2012 se infatisa in felul urmator.
In acest caz renovarea nu s-a terminat inca, dar se intrezaresc semne bune totusi. Nu in totalitate, dar imbucuratoare. Pe viitor am sa incerc aflarea mai multor detalii despre aceasta casa, cat si sa va tin la curent cu stadiul final al lucrarilor desfasurare.
Planul cadastral din anul 1911 - Multumesc Ideilor Urbane
Pentru ca nu se putea termina totul in cheie fericita, prezint mai jos prezentul sumbru al unei case nu neaparat foarte frumoase, cat construita intr-un stil rar folosit in Bucuresti. Este vorba de casa Paciurea, pe care o putem gasi si-n planul prezentat. Desi lista oficiala a Primariei Bucuresti o dateaza la 1878, data reala a constructiei este anul 1906, anul marii expozitii din Parcul Carol.
Casa Paciurea - 6 Noiembrie 2010
Casa Paciurea - 6 August 2012
Antrepenorul Nicolae Paciurea, tatal sculptorului Dimitire Paciurea (1873-1932, autorul sculpturilor Gigantul sau Frumoasa adormita, profesor la Scoala Nationala de Arte Frumoase din Bucuresti), a construit aceasta casa intr-un stil Art Nouveau cu influente din partea stilului Neoromanesc (stilul oficial promovat de regele Carol I cu ocazia Expozitiei din 1906) pe care le regasim la streasina si la marchiza de la intrare. Desi antrepenorul este cunoscut ca fiind in persoana lui Nicolae Paciurea, unele documente mentioneaza numele de Talvez Paciurea. Cel mai probabil este vorba de aceeasi persoana, caci celalalt Paciurea, unchiul lui Dimitrie, se numea Constantin si, alaturi de sotia Ortansa, a fost primul proprietar al acestei case.
Se pare ca acest Constantin Paciurea era un om destul de cunoscut in epoca, incepand cu anul 1893 fiind membru fondator al Jockey Club. In fotografia de mai jos puteti observa literle C, P si E intr-un cartus de la intrarea acestei case, pe latura sudica. Banuiesc ca literele C si P sunt intialele proprietarului, dar marturisesc ca nu stiu ce semnifica litera E.
Din pacate atat decoratiile din stucatura, tamplaria cu forma specialaa ferestrelor si a intrarii, cat si sarpanta din lemn si invelitoarea metalica prezinta urme avansate de degradare si de nepasare. Dupa 1948 statul roman a nationalizat casa, devenind camin pentru 3 familii si cladirea a inceput sa fie alterata conform trebuintelor noilor locatari, fara a se tine cont de istoricul sau de valoarea acesteia.

{ 7 comments... read them below or Comment }

  1. Interesante informatii legate de aceasta casa Paciurea. Am un document din 1877 prin care un domn Paciurea (nu este indicat prenumele) este numit de primarul Hiottu in functia de inspector al canalelor - nu e foarte clara caligrafia dar banuiesc ca e vorba despre canalizari

    ReplyDelete
  2. S-ar putea sa fie vorba despre Nicolae Paciurea, insa ramane de cercetat. Interesanta completare. Multumesc!

    ReplyDelete
  3. Stand foarte aproape de aceasta strada ( pe la Parcul Circului ), cand o calc, nu pot sa nu traiesc de fiecare data nostalgia vremurilor pe care nu le-am trait. Noroc cu tiganeala care ma aduce cu picioarele pe pamant. Ma bucur ca se poate cateodata si renova ceva prin Bucuresti, daca nu la calitatea anterioara, macar respectand ideea in mare. Deasemenea, interesante informatii despre acea casa, era un mister pentru mine, mai ales ca iesea in evidenta intre celelalte de pe strada, mai ales prin contrastul cu frumusetea trecuta a casei si degradarea actuala.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Spunandu-mi ca ati aflat lucruri noi despre casa respectiva cu ajutorul acestui blog, ma face sa ma simt ca mi-am atins scopul. Casa in sine nu este un monument de frumusete, dar stilul in care a fost construita este unul foarte rar in Bucuresti si ar fi pacat sa se piarda.

      Delete
  4. M-am nascut si copilarit in aceasta casa. Casa a apartinut familiei unui fost director al minelor de aur, si, la un moment dat, a avut ca locatari - in cladirea principala (cea a carei arhitectura este mentionata aici) - 5 familii, la un etaj, oarecum mezanin pozitionat, a sasea, si in cladirea auxiliara (din spatele curtii), inca aproximativ 4 - 5 familii.

    ReplyDelete
  5. Și cine o deține acum? A fost retrocedata?

    ReplyDelete

- Copyright © Arhitectura si urbanism in Romania -