26 Apr 2013
În
vara lui 1916, Regatul României a intrat în război pentru a elibera
Transilvania şi Bucovina de sub stăpânirea străină. Basarabia se afla,
pe-atunci, în componenţa Imperiului Rus, aliat al României în lupta împotriva
Imperiilor German şi Austro-Ungar. La momentul intrării ţării noastre în
război, România avea semnat un tratat de alianţă defensivă cu cele două imperii
mai sus numite, document parafat cu aproape trei decenii în urmă. Acesta obliga
la ajutor militar reciproc în cazul unei agresiuni, iar termenii înţelegerii
erau foarte stricţi. Timp de doi ani Regatul României a fost neutru, motivând
just că nu poate ajuta Austro-Ungaria în războiul pornit împotriva Serbiei
deoarece imperiul a fost iniţiatorul conflictului, şi că lupta dintre germani
şi francezi este o consecinţă ce nu priveşte interesele sale. În 1916, Regele
Ferdinand şi Parlamentul hotărăsc să atace tocmai o ţară aliată prin tratat, argumentând
gestul cu dorinţa de eliberare a Transilvaniei, pământ românesc, de sub
stăpânirea austro-ungară. Întrebarea care se pune este următoarea: este
îndreptăţit acest atac?
Dacă
judecăm în termeni ce privesc componenţa etnică şi istorică a Transilvaniei,
atunci da, atacul a fost unul îndreptăţit. Regatul Ungar, cel care administra
Ardealul, ducea o politică de maghiarizare, încercând limitarea drepturilor
politice şi sociale ale românilor transilvăneni, majoritari în principat.
Regatul României, ca exponent al tuturor românilor, avea datoria morală şi
firească de a ajuta aceşti români din afara graniţelor sale, mai ales că toate
încercările diplomatice de-a aduce în discuţie statutul defavorizat al
etnicilor români s-au lovit de un refuz categoric.
Dacă
judecăm în termeni juridici, atunci nu, atacul nu a fost îndreptăţit. Conform
dreptului internaţional ce tocmai începea să se înfiripe, o agresiune a unui
stat asupra altuia, în lipsa unei provocări făţişe, era o faptă impardonabilă.
România nu numai că a rupt alianţa defensivă pe care o avea cu Austro-Ungaria,
dar a şi atacat-o. Conform temeiului juridic, ceea ce este moral îndreptăţit nu
înseamnă neapărat că este şi legal îndreptăţit. Tratatul defensiv de care se
rupsese România s-a activat, iar Imperiul German a declarat război ţării
noastre, în ajutorul Austro-Ungariei.
Cel mai probabil că
dacă Regatul României nu s-ar fi aflat în tabăra câştigătoare la sfârşitul
războiului, tratatele de pace ulterioare ar fi judecat acţiunea în termeni
juridici defavorabili ţării noastre. Totuşi, armata română a reuşint o serie de
victorii tactice în vara anului 1917, care au împedicat cucerirea totală a
ţării, au blocat numeroase divizii germane şi austro-ungare pe frontul din
Moldova şi au oferit răgazul necesar pentru ca ofensiva franceză, britanică şi
americană din nordul Franţei, să fie una victorioasă. Ulterior, după încheierea
războiului, Republica Franceză, dorind să cinstească eroii din România, a
dispus decorarea a două oraşe româneşti: Mărăşeşti şi Bucureşti.
În anul 1920, pe data
de 7 august, Ministerul Afacerilor Externe anunţă Consiliul de Miniştri
(Guvernul), comunicându-i laconic următoarele: „Avem onoarea a vă trimite aci,
alăturat în copie, radiograma Legaţiunii noastre dela Paris, numărul 778 din 29
iulie 920, privitoare la decorarea de către guvernul Republicii Franceze a
oraşului Bucureşti cu Crucea de Război”. La 21 august sosea şi delegaţia
respectivă, care declara că „această decoraţie, oferită oraşului Bucureşti, se
datora comportării eroice şi înaltei ţinute morale a populaţiunii bucureştene
în timpul ocupaţiei duşmane, cât şi a numeroaselor pierderi în vieţi omeneşti
din cauza bombardamentelor şi aviaţiei vrăjmaşe şi a ocupaţiunii militare
străine”.
