Arhitectura si urbanism in Romania

Revenim, asadar, la Busteni si franturile sale de istorie. Ne aducem aminte, desigur, cum am povestit in primul episod despre nasterea si marirea acestei localitati. Toate acele vorbe ar fi in zadar daca nu am porni mai departe pe cararea amintirilor, sa vedem noi si noi momente din trecutul Busteniului, despre oamenii ce au trait si sperat aici. Poate ca asa am putea descrie cel mai bine acele momente in care elitele romanesti credeau in beneficiul adus de tehnica moderna in plin avant, sentiment dublat de apartenenta la o natiune viguroasa, in continua dezvoltare.

Romania primei decade a secolului al 20-lea era una care traia in imaginarul colectiv al unui ev mediu tehnologizat, impartita in mare in cele 3 registre fundamentale ale lumii crestine: oratores, laboratores si bellatores. Excluzand orasul, unde dinamica sociala era mai accentuata (oricum majoritatea covarsitoare a romanilor acelor vremuri nu locuiau in mediul urban), situatia era clara: Voda si boierii sai (Regele, Parlamentul si marii latifundiari) erau cei ce se ingrijeau de bunul mers al tarii, slujitorii lui Dumnezeu se ingrijeau de sufletele lor, iar tinerii aflati la oaste, impreuna cu domnii ofiteri se 'grijeau de apararea gliei ce o munceau cu truda. Romanului ii ramanea sa munceasca pamantul, sa fie un bun crestin, sa-si trimita feciorii la carte (dar nu prea multa, caci pamantul nu se ara folosind condeiul!), apoi la oaste, iar mai departe de aici sa perpetueze traiul sau atemporal.

Suntem in anul 1909, anul inceperii constructiei cladirii hotelului Palace din Busteni, Titanicul inca nu s-a scufundat, zdruncinand increderea oamenilor in infaibilitatea progresului stiintific, iar WW1 doar se anunta timid in corespondentele diplomatice sa sfarme ordinea lumii. Romanul, atemporal, isi ara in continuare pamantul sau putin si faramitat intre feciori, mirat si indiferent la cum incercau domnii sa aduca in tara modele apusene de a trai, gandi si construi. Activitatea economica rodnica a fratilor Schiel si calea ferata ce transporta un soi nou de oameni, stranii in comportament, numiti turisti, de la Bucuresti pe Valea Prahovei, transforma localitatea Busteni intr-una aglomerata, cu strazi noi si case asemenea. Hoteluri noi si tot mai mari se cladesc aici, deschizandu-si larg usile pentru acesti calatori, iar din saloanele lor rasuna muzica gramofoanelor...
La marirea acestui loc au contribuit si nume importante ale Romaniei acelor vremuri, precum Ion Kalinderu sau Ioan Slavici. Despre acesta din urma vom vorbi in episodul de azi, iar despre primul vom afla cand am sa public articolul despre imobilul Primariei Busteni. In 1903, Slavici se asociaza cu Roman Ciorogariu pentru a infiinta aici un stabiliment balnear, exploatand apele minerale curative ce izvorau din munte. Succesul nu se lasa asteptat, iar Slavici se indragoseste de locul unde si-a deschis afacerea. Daca inaltii boieri si functionari ai statului tineau de urat familiei regale aflata la Sinaia si la Peles, scriitorul prefera sa vina la Busteni, urcand pe drumuri incalcite, anevoioase, avand cu sine un magarus si necesarul de hrana rece. Caragiale, in nota umoristica, zicea despre el ca este plecat de acasa.


In 1907 cei doi incep negocierile cu mai multi oameni de afaceri pentru construirea tot in Busteni a unui hotel dotat si cu un casino. Discutiile treneaza, iar mai apoi Slavici ajunge sa detina doar o mica parte din noul angajament, dat fiind si faptul ca ii era dator cu bani lui Ciorogariu pentru investitia ce facuse in Baile Minerale. Profitul fusese risipit pe problemele ce le avea Slavici in Transilvania, avand de platit un gaj autoritatilor austro-ungare in schimbul neurmaririi sale penale ca fervent militant al ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria si alipirea sa la Romania.
Ciorogariu, mandatat de ceilalti investitori, se intelege un an mai tarziu cu arhitectul Paul Samarandescu, un tanar foarte talentat, sa intocmeasca planurile unei cladiri impozante, in stil neo-romanesc, stil emergent si plin de vitalitate in acea perioada.

Arhitect Paul Smarandescu

Arhitectul Paul Smarandescu s-a nascut in Iunie 1881 la Bucuresti, decedant tot in capitala, la 12 Ianuarie 1945. Este unul dintre numele de prima seama a arhitecturii romanesti a primei jumatati de secol XX, fiind creditat cu nu mai putin de 155 de proiecte construite intre 1907 si 1940/41. Dupa scoala primara din cartierul Mantuleasa si liceul Matei Basarab, in Septembrie 1899 este admis primul la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti. De aici inainte, Armata si arta arhitecturii se amesteca treptat in viata sa, inscriindu-se voluntar in armata si-n doi ani ajungand sublocotenent de infanterie. Dorind sa aiba cunostinte profesionale cat mai temeinice, in 1902 pleaca la Paris, la Scoala de Belle-Arte, sectia Arhitectura. La sfarsitul anului 1906 se intoarce in tara, incununat de titlul de arhitect diplomat. Arhitectul Dimitrie Maimarolu, remarcand potentialul tanarului Smarandescu, il aduce in echipa sa.
De aici inainte, beneficiind de o faima crescanda, succesul sau profesional este unul fulminant. In 1909 este numit de catre Spiru Haret, ministrul Invatamantului, drept arhitect-sef al Ministerului Invatamantului, iar in Decembrie 1912 ajunge arhitect-sef al Ministerului de Interne. In 1913 participa la campania din Bulgaria, avand gradul de locotenent de infanterie. Intre 1916 si 1918, avand gradul de capitan de geniu, lupta in WW1, dar si ajuta la efectuarea unor lucrari specifice armei geniu.
Dupa razboi, in Romania intregita, isi reia functia de arhitect-sef al Ministerului de Interne, iar din 1920 este profesor de istoria arhitecturii la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti. In perioada interbelica isi leaga numele de orasul Sinaia, fiind responsabil de multe imobile, dar si de organizarea stradala. Intre 1938 si 1941 este Decan al Facultatii de Arhitectura din Bucuresti, iar in 1939 demisioneaza din functia detinuta in cadrul Ministerului de Interne. Moare prematur, in 1945, la doar 64 de ani.
Printre cele mai renumite cladiri proiectate de Paul Smarandescu se afla Palatul Societatii de Asigurari Agricola din Bucuresti (1912), ansamblu proiectat in colaborare cu Petre Antonescu, Palatul Societatii Imobiliara din Bucuresti (1913), Hotel Palace din Predeal (1914), imobilul Wappner din Bucuresti (1921), Hiprodromul Floreasca din Bucuresti (1922), Palatul Societatii Astra Romana (1923), Palatul Societatii Creditul Rural din capitala (1925), Palatul Ziarului Universul (1926), Conacul din Petresti, jud. Ilfov (1927), Hotel Cerbul din Sinaia (1929), Palatul BCR din Ploiesti (1930), Palatul Societatii de Gaz si Electricitate (1932).
In ceea ce priveste povestea noastra, Hotel - Casino Palace din Busteni incepe a fi construit in anul 1909, iar pana in 1912 era finalizat, gata sa-si primeasca oaspetii in camere dotate cu tot confortul modern: becuri, instalatii de incalzire, apa calda, canalizare, telefon si salon cu automat de muzica.

Hotel - Casino Palace din Busteni, la scurt timp dupa inaugurare

Noul hotel se inspira din arhitectura culelor oltenesti, insa dat fiind specificul zonei, imprumuta si elemente ale foisoarelor de vanatoare. Pe tot intinsul parterului si primului etaj, fatada este placata cu piatra ornamentala de rau, zidurile fiind din caramida. Este una dintre primele cladiri ce foloseste grinzi din beton armat, fiind in momentul constructiei o atractie in Busteni.

Hotel Palace in anul 1923

Dimensiunile sunt impresionante chiar si astazi, fiind una dintre cele mai mari cladiri in stil neo-romanesc. Intrarile erau prevazute cu cerdac din caramida, decorat cu motive taranesti. Balcoanele turnurilor dinspre nord aveau console din lemn. Surprinde faptul ca cele doua turnuri dinspre nord au stalpi din lemn, ci nu din zidarie, din coloane de inspiratie bisericeasca.
Intre anii 1916 si 1918 trupele de ocupatie austriece, maghiare si germane au rechizitionat cladirea pentru comandamentul local. Dupa eliberare, in 1918, nu se constata stricaciuni majore, astfel ca este reparat si redat circuitului hotelier. In anii 1920, anii in care arhitectura neo-romaneasca a inflorit, era una dintre cladirile emblematice ale localitatii, iar in anii 1930, anii art deco, si-a pastrat un rol major in turismul local. De remarcat ca actuala strada Cezar Petrescu se numea in perioada interbelica Theodor Florescu, acesta fiind unul dintre actionarii hotelului.

Hotel - Casino Palace in anul 1924

Hotel - Casino Palace in anul 1925. Pe fundal vedem masivul Caraiman.

Amenintarea stelei rosii de la rasarit de care vorbea Petrache Lupu, personajul tabloidelor de la sfarsitul anilor 1930, se simtea tot mai aproape si avea sa aduca cu sine si decaderea acestui hotel. Pana sa ajunga tavalugul sovietic pe meleagurile noastre, in 1943 Maresalul Antonescu preia fortat in folosul Armatei imobilul spre a servi drept spital pentru inaltii ofiteri raniti pe frontul de est. Sa admitem, totusi, faptul ca victimele acestui abuz s-au putut adresa instantelor de judecata, fiind deschis un proces impotriva statului roman. Sentinta judecatoreasca nu a mai putut fi pronuntata, caci la 23 August 1944 Romania schimba taberele si se indreapta cu armatele sale impotriva Germaniei, iar sovietizarea tarii era doar o chestiune de timp.

Dupa razboi, urmeaza nationalizarea si trecerea acestei cladiri in patrimoniul Ministerului de Interne, care stabileste aici un sanatoriu pentru cadrele sale superioare. Se constata, insa, ca zona din oras unde era amplasat nu era una proprice unei asemenea activitati medicale, astfel incat imobilul este cedat Ministerului Sanatatii spre a fi folosit ca si spital pentru copii. Ministerul de Interne si-a indreptat privirea spre cealalta cladire monumentala din Busteni, anume Castelul Cantacuzino, care a devenit sanatoriu, fiind mai bine amplasat pe munte, mai departe de oras. Ministerul Sanatatii a infiintat aici "Caminul de copii 9 Mai", denumit astfel in cinstea zilei de 9 Mai 1945, cand Germania a semnat actul de capitulare neconditionata in fata Aliatilor.

Intre 1949 si pana prin anii 1990, acest imobil s-a aflat in posesia Ministerului Sanatatii. In anul 2002 il regasim in proprietatea Consiliului Judetean Prahova. Acesta a construit case familiale in localitatile Brebu si Izvoarele pentru copii din Caminul 9 Mai, ca acestia sa fie institutionalizati in familie. In acelasi an s-a luat decizia sa se renunte la aceasta cladire, date fiind si cererile de retrocedare, insa nu din partea urmasilor fostilor proprietari, ci din partea unor firme ce au cumparat drepturile acestora. Din acest punct incepe o aventura interesanta pentru aceasta cladire, schimbandu-si foarte des proprietarii si functiunea.

In prima etapa acesta ajunge in proprietatea SC Hidro Valea Prahovei SA, detinuta de CJ Prahova, in ciuda unui proces de retrocedare a terenului, apoi in cea a unei serii de firme obscure bucurestene. De fiecare data pretul a scazut, iar in final a ajuns in posesia firmei SC Grand Palace Busteni SRL, firma detinuta de Rodica Savin (sotia primarului orasului Busteni, Emanoil Savin) si Violeta Sechelariu (sotia fostului secretar de stat cu acelasi nume). Emanoil Savin este un om foarte prosper, acum este la al 2-lea mandat de primar, intai din partea PSD, apoi din partea PDL, conduce un BMW X5 si detine fostul Hotel BTTR (actual Alexandros) din Busteni (care a trecut in cadrul procesului de privatizare si pe la firma Acumulatorul din Bucuresti, detinuta de Nae Nicolae, un asociat al lui Savin). Dansul este cel care a spus ca este mai rentabil sa fie demolat Spitalul din Busteni (fostul Hotel Caraiman) pentru ca nu avea lifturi si nu mai corespundea cerintelor unui spital al anului 2011, deci ca este mai rentabil sa fie construit unul nou. Despre preventoriul TBC din Poiana Tapului, cartier din Busteni, dl. Savin a declarat ca in opinia sa si aceasta cladire ar trebui demolata, ca ar costa mai mult renovarea decat construirea uneia noi... Atat despre dl. Savin, caci ne vom reintalni cu dansul si-n alte episoade ale acestui serial.

In momentul de fata cladirea fostului Hotel - Casino Palace are un viitor nesigur, degradandu-se pe zi ce trece. Multe dintre geamuri sunt sparte, iar balariile incep sa creasca printre crapaturi. Diferentele dintre pozele vechi si cele actuale releva o cladire simplificata si renovata grosolan de-a lungul timpului, iar acum cazuta in uitare. Puteti observa cum in perioada regimului comunist a fost adaugata o anexa pe latura sudica.