Arhitectura si urbanism in Romania

Iarta, asadar, ca prins cu multime de treburi am "reusit" sa scriu acest articol in sfarsit! Dupa primele doua episoade ale serialului de fata (Calator prin Busteni si Calator prin Busteni - Hotel & Casino Palace), a sosit vremea sa discutam despre cladirea aflata la adresa Bulevardul Libertatii, numarul 91, Busteni.

Numele importante pomenite pana acum in dezvoltarea urbana a acestei localitati au fost Schiel si Slavici. Azi vom pomeni numele de Kalinderu. Ion Kalinderu, mai precis. Acesta s-a ingrijit cu incapatanata consecventa de amenajarea si marirea unui nucleu administrativ, comercial si civic in micuta localitate prahoveana. Daca ar fi trait indeajuns incat sa apuce vremurile regimului democratiei populare, ar fi fost numit drept un cetatean multilateral dezvoltat.

S-a nascut la Bucuresti, in ziua de 28 Decembrie 1840. Studiile primare si liceale le-a urmat in orasul lui Bucur, iar apoi ambitia l-a purtat departe, tocmai la Paris, unde unde a studiat Dreptul. Tot in capitala Frantei a obtinut si titlul de doctor in drept. Cariera sa juridica a insemnat atingerea pozitiei de consilier la Curtea de Casatie, apoi ajungand membru al Curtii de Arbitraj de la Haga. De aici inainte, activitatea sa profesionala a fost strans legata de colaborarea cu ambitiosul print german, Karl Friedrich von Hohenzollern, ramas in istoriografia romana drept Carol de Romania. S-a bucurat de aprecierea regelui, fiindu-i acestuia un devotat si foarte apropriat consilier pe teme juridice, economice si silvice. Dupa infiintarea Domeniilor Coroanei in anul 1884, Ion Kalinderu este numit la carma acestei insitutii. A ramas in acest post pana la moarte, fapt ce s-a intamplat in ziua de 11 Decembrie 1913, tot la Bucuresti. Interesul sau pentru silvicultura a fost folosit de rege, acesta ordonandu-i sa se ocupe de infiintarea unei oganizatii silvice care sa se ocupe de cele 50.000 de hectare de padure aflata in posesia Domeniilor Coroanei, cat si sa emita directive si norme aplicabile in industria lemnului si a protejarii suprafetelor impadurite. Astfel, a fost cofondator, alaturi de G. Statescu, si presedinte al Societatii Progresul Silvic (incepand cu anul 1888 si pana la deces).

Activitatea acestuia nu se opreste aici, ci a fost membru al Academiei Romane, iar ulterior chiar presedinte al acestui for stiintific (intre 1904 si 1907);  ctitor al Muzeului Kalinderu sau important cercetator al Dreptului Roman si al istoriei Imperiului Roman (autor a mai multe lucrari de specialitate).

Regele Carol, bizuindu-se pe calitatile sale, il numeste prin intermediul prim-ministrului Bratianu, intre anii 1881-1882, sa se ocupe de rezolvarea spinoasei "probleme Strousberg" (in fapt rascumpararea de catre statul roman a cailor ferate construite de consortiul Strousberg), iar in anul 1899 sa se ocupe la Berlin ca Romania sa contacteze un imprumut in termeni favorabili, in cuantum de 155 de milioane de marci in bonuri de tezaur. A mai ocupat, de asemenea, si functiile de presedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, cat si a Societatii Regale de Geografie. A facut importante donatii de bani Academiei Romane. A mijlocit trecerea unei importante parti a averii lui Ion si Elena Otetelesanu in posesia Academiei.

Asa cum am mentionat, s-a stins din viata la 11 Decembrie 1913, la Bucuresti, iar la scurta vreme dupa decesul acestuia s-a facut chiar un foarte scurt film in care se prezentau aspecte referitoare la viata sa profesionala si meritele acestuia in slujba Romaniei.

Legatura sa cu Busteniul este facuta prin functia sa de director al Domeniilor Coroanei, mai exact prin latura exploatarii silvice si a unui domeniu nou aparut in Romania acelor ani, anume turismul. In primul caz este vorba despre contractele semnate de acesta in numele Domeniilor cu fratii Schiel, referitoare la exploatarea de material lemnos, fixarea termenilor in care acestia se obligau sa efectueze campanii de reimpadurire, dar si de oferirea de produse finite lemnoase spre mobilarea diverselor sedii detinute de institutia respectiva. In al doilea caz este vorba despre infiintarea Hotelului Busteni, in proprietatea Domeniilor Coroanei, in anul 1892, sediul actual al Primariei Orasului Busteni.

Intelegand ca turismul poate fi profitabil pentru finantele Coroanei, decide infiintarea acestui hotel cu 22 de camere, unul dintre primele din localitate. Tot in acest timp, ca un factor de marire al atractivitatii acestui loc pentru les touristes, decide sa obtina sprijinul Regelui in conturarea unui centru civic, astfel incat in jurul acestuia sa se poata dezvolta organizat o activa viata economica generatoare de progres si profit. Cu finantele si usile deschise de Rege, acesta reuseste sa cladeasca Biserica Domneasca, sa mareasca Gara, sa ridice Scoala Primara si sa stabileasca o retea stradala mai putin haotica, axul principal fiind Bulevardul Carol (actual Libertatii). Aceste actiuni aduc repede si alti investitori, precum: Rigler (hotel), Aldea (hotel si restaurant), Marele Hotel Caraiman (devenit ulterior spital, in prezent proaspat demolat), Feticu (fabrica de textile), Slavici (exploatare balneara si actionar la un nou hotel) etc.

Primul local al primariei, care a devenit de sine statatoare in anul 1908, a fost unul modest, aratat in prima imagine a acestui articol. Tot aici, incepand cu anul 1870, isi avea locul si scoala locala, care insa avea sa se mute intr-un sediu nou in anul 1890, gratie lui Kalinderu si a sumelor de bani oferite de Rege. Deci, concluzia logica ce se poate ivi este aceea ca acel prim sediu este datat ante 1870. Casa in sine era una modesta, singurul element de atractivitate fiind reprezentat de pridvorul infrumusetat cu 3 stalpi terminati in arc trilobat, asemeni celor intalniti la bisericile medievale tarzii din Valahia.

In perioada premergatoare WW1 apare si ideea construirii unui local nou, pe masura localitatii in plin avant economic. Nu se mai ajunge la punerea in practica a unui asemenea proiect, caci razboiul rastoarna planurile tuturor. Dupa Marele Razboi, prioritatile erau altele, astfel incat putem observa din fotografia de mai jos, datata 1927, cum primaria avea acelasi sediu modest.

Incepand cu 1929 intreaga lume experimenteaza criza generata de bancherii americani, astfel incat vreme de mai multi ani orice proiect de construire al unei primarii impozante este anulat. Situatia se schimba in anul 1934, cand autoritatile locale, saturandu-se ca activitatea lor sa se desfasoare in mai multe sedii improprii activitatii desfasurate, decid cumpararea Hotelului Busteni si transformarea acestuia in sediul primariei.

Cand comunistii au sosit la putere, acest lucru i-a scutit de o treaba in plus, astfel incat au avut mai putine batai de cap cu procesul de nationalizare si preluare fortata a unor imobile spre a fi folosite de noua administratie.

Anul 1966 a adus cu sine si sfarsitul existentei acestei case modeste, dar incarcata de istorie. Autoritatile comuniste, dorind sa investeasca in turism, au hotarat demolarea imobilul fostei primarii, iar pe locul astfel eliberat sa se construiasca Hotel-Restaurant Caraiman, cat si un mic parc. Aceste doua investii au fost repede finalizate, astfel ca un an mai tarziu noul hotel isi primea vizitatorii. Desi stilul ales pentru constructie era conform cu ceea ce se construia si-n apus in acele vremuri (sa nu uitam ca anii '60 au reprezentat o perioada de deschidere catre occident, iar ca acesti ani impreuna cu decada urmatoare au fost marcati de mari investitii in economia din Romania) si pastra un oarecare specific al cabanelor montane, totusi nu putem deplange distrugerea unui monument al acestui oras.

Complexul Caraiman - anul 1980

In momentul de fata, fostul Hotel Busteni se prezinta intr-o forma buna, fiind restaurat in mai multe randuri, reusindu-se sa i se pastreze infatisarea de la inceput. Prima renovare majora a fost chiar in anul 1934, atunci cand au fost modificate interioarele. Umitor, insa anii 1970 au adus cu sine o noua renovare, stiindu-se obiceiul autoritatilor comuniste de a lasa in paragina imobilele preluate la nationalizare. O a 3-a renovare a fost executata la inceputul anilor 2000, cand au fost inlaturate micile "imbunatatiri" aduse in anii Epocii de Aur si refacuta lemnaria balconului. Cu toate acestea, nu s-a insistat pe refacerea ornamentelor distruse, precum lemnul traforat ce broda balconul, din aceasta cauza avand un aer usor auster.